În acest an, aproape 30 de sportivi din Republica Moldova vor reprezenta țara la Jocurile Mondiale Universitare de Vară. Pregătirea lotului național a fost discutată într-o ședință între secretarul de stat în domeniul sportului, Sergiu Gurin, și președintele Federației Moldovenești a Sportului Studențesc, Veaceslav Mîrzac. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, sportivii moldoveni vor concura în diverse discipline, inclusiv tir cu arcul, atletism, judo, canotaj, înot, tenis de masă, taekwondo și volei pe plajă. Pe lângă sportivi, vor fi prezenți și antrenori, precum și membri ai staff-ului tehnic.
Până în prezent, Republica Moldova a obținut 27 de medalii la Jocurile Mondiale Universitare de Vară, incluzând patru de aur, patru de argint și 19 de bronz.
La ediția anterioară, desfășurată în Chengdu, China, delegația moldovenească a câștigat trei medalii – una de argint, obținută de judocanul Radu Izvoreanu, și două de bronz, la canotaj academic, câștigate de Alexandru Bulat și Alexandru Mașnic.
Jocurile Mondiale Universitare de Vară din acest an se vor desfășura între 16 și 27 iulie, în regiunea Rin-Ruhr din Germania.





