Potrivit unui raport realizat de IPRE, compania aeriană HiSky a fost lider la întârzieri în 2024, peste jumătate dintre zborurile sale ajungând la destinație cu întârziere. De cealaltă parte, Wizz Air a înregistrat cele mai frecvente întârzieri la decolare, doar 30% dintre zboruri respectând programul stabilit. Analiza a vizat activitatea zborurilor operate pe Aeroportul Internațional Chișinău pe parcursul întregului an.
Printre companiile cu punctualitate redusă la decolare se mai regăsesc Pegasus, Turkish Airlines, LOT și Austrian Airlines, cu procente de întârzieri între 50% și 60%.
Pe parcursul anului 2024, au fost monitorizate aproximativ 15.000 de zboruri operate pe Aeroportul Internațional Chișinău. Rezultatele arată că:
- 65,3% dintre zboruri au aterizat conform programului;
- 58,4% dintre zboruri au respectat ora programată pentru decolare.
Luna martie s-a dovedit a fi cea mai bună în ceea ce privește punctualitatea, cu 78% dintre zboruri respectând atât ora de aterizare, cât și decolare. În schimb, luna iulie a fost marcată de cele mai multe întârzieri, doar 45,8% dintre zboruri aterizând conform programului, iar 38,5% decolând la timp.
Cele mai populare destinații în 2024 au fost: Istanbul (12,7%), Antalya (12%), București (8,4%), Londra (7%), Varșovia (5,3%), Sharm El-Sheikh (5,2%), Tel Aviv (4,4%) și Viena (4%).
În privința operatorilor aerieni, cotele de piață au fost distribuite astfel:
- Fly One a operat 31% dintre zboruri;
- HiSky a avut o cotă de 20%;
- Turkish Airlines (10%), Wizz Air (7%) și TAROM (6%) completează clasamentul.
Wizz Air a înregistrat o creștere importantă în decembrie 2024, ajungând la 17% din totalul zborurilor operate pe aeroport, ceea ce indică o competiție acerbă în 2025.
La capitolul respectării programului, companiile aeriene cu cele mai bune rezultate au fost::
- La aterizare: Turkish Airlines (78,9%), TAROM (76,7%) și LOT Polish Airlines (74,5%);
- La decolare: TAROM (69,2%), HiSky (63,6%) și Fly One (62,5%).





