Scenariu de film: Un bărbat din Edineț și-a agresat concubina și l-a mușcat de ureche pe fostul ei iubit

Date:

Un bărbat de 34 de ani din Edineț își va petrece următorii 5 ani după gratii, fiind condamnat într-un dosar de violență în familie și huliganism. Mai exact, printr-o sentință recent pronunțată de Judecătoriei Edineț, sediul Central, inculpatul, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de 5 ani de închisoare, scrie recordnews.md.

Potrivit acuzațiilor formulate de procurori, la data de 14 decembrie 2024, inculpatul, aflându-se sub influența alcoolului, a inițiat un conflict violent în curtea unui imobil din orașul Edineț. Acesta și-a agresat concubina de 26 de ani și fostul concubin al acesteia, iar în timpul altercației a luat forțat copilul lor comun, în vârstă de 1 an, și a plecat de la fața locului.

Fiind ajuns din urmă de concubină, care avea în brațe și al doilea copil, de doar câteva luni, inculpatul a scos un cuțit de bucătărie, îndreptând lama acestuia spre gâtul pruncului, amenințând că îi va curma viața. În urma altercației, femeia a reușit să își ia copilul, însă a fost agresată fizic, fiind îmbrâncită împreună cu cei doi minori. Totodată, inculpatul l-a atacat violent și pe fostul concubin al acesteia, aplicându-i lovituri și mușcându-l de ureche.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: