O tânără s-ar fi plâns de viol, însă tot ea va sta la pușcărie. Procuratura Chișinău i-a dat sentința

Date:

O tânără de 24 de ani va sta următoarele șase luni după gratii după ce s-ar fi plâns fals privind săvârșirea unei infracțiuni.

În fapt, s-a reținut că, în septembrie 2022, tânăra, cunoscând caracterul neadevărat al celor declarate, s-a plâns în mod fals că ar fi fost violată de un bărbat. Femeia a fost avertizată în scris de organul de urmărire penală despre răspunderea penală în caz de declarații false, însă a persistat în declarațiile mincinoase.

Pe parcursul urmăririi penale, acuzațiile s-au dovedit a fi nefondate, iar inculpata și-a recunoscut în mod expres vina, declarând că a depus plângerea din supărare și regretă fapta comisă. Ancheta a relevat că întreaga situație a fost o înscenare, iar acțiunile acesteia au determinat pornirea nejustificată a unei urmăriri penale împotriva uneipersoane nevinovate.

Inculpata a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 2 ani.

Procuratura reiterează că instituțiile de aplicare a legii nu sunt instrumente pentru reglări de conturi sau manipulări. Sesizările mincinoase adresate organelor abilitate precum și mărturiile false vor fi sancționate conform Codului penal.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: