Patru intoxicatii cu alcool și droguri și 23 de persoane cu mușcături de animale au ajuns la urgență în ultima săptămână

Date:

Serviciul de urgență al IMSP CNAMUP anunță că, în perioada 20–26 octombrie 2025, echipele de asistență medicală urgentă au deservit peste 13.600 de cetățeni, dintre care aproape 1.800 de copii. Peste 5.900 de pacienți au fost transportați la spital pentru tratament specializat.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în săptămâna 20–26 octombrie, ambulanțele au fost solicitate pentru 13.620 de persoane, inclusiv 1.795 de copii. După acordarea primului ajutor la etapa de prespital, 5.928 de pacienți, dintre care 1.173 de minori, au fost transportați la instituțiile medicale.

Din totalul solicitărilor, 418 apeluri s-au dovedit a fi inutile, neîncadrându-se în criteriile urgențelor medico-chirurgicale.

Cele mai frecvente motive pentru intervenția ambulanței au fost:

  • urgențele cardiovasculare – 3.725 solicitări (inclusiv 71 pacienți cu sindrom coronarian acut);
  • urgențele neurologice – 1.895 cazuri (inclusiv 220 accidente vasculare cerebrale);
  • urgențele respiratorii – 1.422 solicitări.

Echipele AMU au intervenit și în 1.349 de cazuri traumatologice, inclusiv la 74 de accidente rutiere, în urma cărora 104 persoane au avut de suferit. Dintre acestea, 79 de pacienți, printre care 17 minori, au fost transportați la spital.

De asemenea, s-au înregistrat 54 de solicitări cauzate de urgențe generate de agenți fizici, chimici și de mediu, printre care 31 de persoane cu arsuri și 23 mușcate sau înțepate de animale și insecte. În plus, au fost 43 de apeluri pentru intoxicații: 21 cu medicamente, 8 cu monoxid de carbon, 7 cu alte substanțe, 3 cu ciuperci, 3 cu alcool și 1 cu droguri.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: