Drumul regional G65 a intrat în reparație. Mii de locuitori din Telenești vor beneficia de traseul reparat

Date:

În raionul Telenești, octombrie a început cu utilaje și echipe de muncitori pe șantierul drumului regional G65, sectorul M5 – Câșla – G64 – Telenești – Mândrești – Ghiliceni, unde continuă lucrările de reparație a îmbrăcămintei rutiere scrie recordnews.md, potrivit Administraţiei Naţională a Drumurilor (AND).

Potrivit drumarilor, până în prezent, pe segmentul cuprins între km 11,66 și km 15,60, cu o lungime de aproximativ 4 km, a fost finalizată așternerea stratului de beton asfaltic tip BAD 22,4.

„Urmează lucrările de aplicare a stratului de uzură, montarea marcajelor rutiere și indicatoarelor, precum și consolidarea acostamentelor. Gradul de execuție al acestui sector depășește 45%. Valoarea totală a lucrărilor pe acest segment este de circa 17,8 milioane lei și fac parte din Anexa 1 a Programului Fondului Rutier 2025, care include reparații pe 57 de sectoare de drumuri regionale din întreaga țară. La nivel general, programul înregistrează un progres de peste 54% în execuție”, explică AND.

Autoritățile subliniază că reparațiile de pe drumurile regionale fac parte dintr-un proces continuu de modernizare a infrastructurii rutiere, cu scopul de a asigura condiții mai sigure și mai confortabile pentru participanții la trafic și pentru comunitățile locale.

„Sectorul G65 din raionul Telenești, odată finalizat, va oferi șoferilor și locuitorilor din zonă un drum modern, durabil și sigur, facilitând transportul rutier și dezvoltarea economică a regiunii”, rezumă AND.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: