Acasă Actualitate Aproximativ 200.000 de euro ajung la Chișinău pentru proiectul „LONGEVITY”

Aproximativ 200.000 de euro ajung la Chișinău pentru proiectul „LONGEVITY”

0

Primăria Municipiului Chișinău a devenit partener oficial al proiectului „LONGEVITY – Interregional cOoperatioN towards person-centred care for aGEing people in conditions of VulnerabilitY”, finanțat prin Programul Interreg Europe 2021–2027.

Proiectul se va desfășura în perioada 01.05.2025 – 31.07.2029, având o valoare totală de 1.791.347 euro, dintre care 199.280 euro revin municipiului Chișinău.

Coordonat de Municipiul Reggio Emilia, Italia, cu care Chișinăul este înfrățit din 1989, proiectul reunește 7 regiuni din 5 țări UE (Italia, Țările de Jos, Danemarca, Ungaria, Spania) și 2 țări candidate (Bosnia și Herțegovina și Republica Moldova), pentru schimb de bune practici în îngrijirea persoanelor în vârstă, vulnerabile.

Beneficiarii direcți sunt vârstnicii din Capitală, iar indirect – întreaga comunitate, prin promovarea solidarității între generații și a coeziunii sociale.

Proiectul „LONGEVITY” răspunde provocărilor demografice actuale, vizând promovarea îmbătrânirii active și demne prin consolidarea politicilor sociale și dezvoltarea serviciilor inovatoare destinate persoanelor vârstnice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version